Capitolul 10: Troc

Mirosul de ciorbă umpluse toată bucătăria.

Aburul se ridica încet din oala mare de fontă, iar Adrian stătea aplecat deasupra ei, amestecând încet cu lingura de lemn. Bucățile de carne de mistreț fierbeau împreună cu ceapă, morcovi și câteva rădăcini găsite prin beciul vechi al bunicului.

Pentru prima dată după multe zile, simțea că lucrurile începeau să aibă sens.

Pusese sare, foi de dafin și puțin cimbru uscat găsit într-un borcan vechi. Nu era o mâncare sofisticată, dar mirosea bine. Cald. A casă.

Se așeză la masă și începu să mănânce încet.

Carnea era mai tare decât cea de porc normal, dar avea gust bun. Puternic.

În timp ce mânca, deschise instinctiv fereastra de status.

Level 2.

Atac, viață, apărare și agilitate.

Încă i se părea absurd că toate acele informații pluteau în fața lui ca într-un joc.

Își aminti de punctele pe care le primise după ce mâncase iepure și, curios, termină bolul aproape până la ultima bucățică de carne.

Așteptă câteva secunde.

Exact cum bănuise.

Numărul experienței crescu din nou.

Foarte puțin.

Dar crescuse.

Adrian lăsă lingura jos și rămase privind fereastra.

— Deci chiar funcționează... murmură el.

Nu doar vânătoarea îi oferea experiență.

Ci și consumul creaturilor din portal.

Gândul îl făcu să se înfioare puțin.

Nu știa dacă era bine sau rău.

Dar știa un lucru sigur.

Portalul îl schimba.

După ce termină de mâncat, ieși afară în curte.

Dimineața era răcoroasă, iar peste sat plutea încă puțină ceață. Din afumătoare ieșea fum subțire și albicios. Carnea de iepure continua să se afume încet.

Adrian verifică purceii din grajdul măgarilor.

Cei trei încă trăiau.

Sperioși.

Se îngrămădeau unul în altul când îl vedeau apropiindu-se.

Le puse din nou lapte și puțin porumb înmuiat.

Nu voia să-i omoare încă.

Nu știa exact de ce.

Poate pentru că erau mici.

Poate pentru că îi aminteau că lumea aceea nu era făcută doar din monștri.

Poate pentru că avea deja suficientă carne.

În timp ce ieșea din grajd, auzi poarta scârțâind.

Tanti Maria intrase în curte împreună cu o altă femeie mai scundă și mai plinuță, cu un batic închis la culoare pe cap.

— Bună dimineața, măi Adriane! strigă tanti Maria.

— Bună dimineața.

Cealaltă femeie îl privi curioasă.

— El e băiatul despre care ți-am zis, fă, cu iepurii.

Adrian zâmbi ușor.

— Am auzit că mai ai carne, spuse femeia. Eu sunt tanti Ileana.

— Mai am, da.

Le conduse către magazie.

Când deschise ușa, femeile rămaseră câteva secunde fără să spună nimic.

Iepurii afumați atârnau pe grinzi, iar mirosul de fum și carne umplea încăperea.

— Mamă... spuse încet tanti Ileana. Parcă e afumătoare de pe vremuri.

Tanti Maria zâmbi mulțumită.

— Ți-am zis eu că băiatul se pricepe.

— Dacă vreți, mai am și neafumați, spuse Adrian.

— Eu aș lua proaspăt, zise tanti Ileana repede.

Adrian dădu din cap și merse spre partea din spate a magaziei.

Atunci femeile văzură carnea de mistreț.

Bucăți mari de carne erau atârnate separat, iar lângă ele se vedeau urme de sânge și câteva piei întinse.

— Dumnezeule... șopti tanti Maria. De unde ai atâta porc?

Adrian se opri o fracțiune de secundă.

— De la un prieten, răspunse calm. A prins o scroafă cu niște purcei prin pădure și mi-a adus și mie.

— Și purceii?

— Mai trăiesc trei. Îi țin în grajd.

Femeile se uitară una la alta.

— Și... vinzi și carne de porc? întrebă tanti Ileana.

Adrian se gândi câteva clipe.

Avea prea multă carne.

Mai mult decât putea consuma singur.

Și dacă continua să vâneze în portal, surplusul avea doar să crească.

— Da, zise până la urmă. Pot să vând.

Ochii femeilor se luminara imediat.

— Eu ți-am adus ouă și legume, zise tanti Maria ridicând coșul.

— Iar eu am brânză de oaie, spuse tanti Ileana. Bună rău.

Adrian zâmbi ușor.

Pentru prima dată de când descoperise portalul, începea să vadă o posibilitate reală.

Nu doar să supraviețuiască.

Ci să transforme tot ce vâna într-un avantaj adevărat.

Poate chiar într-un trai stabil.

Tanti Ileana luă o bucată de carne și o întoarse pe toate părțile, impresionată.

— Măi băiete... dacă mai ai, eu sigur mai vin.

— Și eu, spuse tanti Maria. O să le spun și la ceilalți.

Adrian dădu din cap încet.

De data aceasta însă, nu mai voia doar troc.

Portalul îi oferea carne.

Satul îi oferea bani.

Iar între cele două lumi începea să se formeze ceva nou.

Un sistem al lui.

Tanti Maria și tanti Ileana plecară abia după aproape o oră.

Înainte să iasă pe poartă, fiecare mai întoarse capul încă o dată către afumătoare și magazie, de parcă încă nu le venea să creadă câtă carne avea Adrian.

Tanti Ileana își strânse mai bine sacoșa în mână.

— Mâine poate vin după porc, zise ea. Și dacă mai ai iepure afumat, să nu-l dai pe tot.

— Mai am destul, răspunse Adrian.

— Să nu uiți ce-am zis. Vorbesc și cu vecinii.

Adrian dădu din cap și le privi plecând pe uliță.

Abia după ce poarta se închise complet, expresia de pe fața lui se schimbă.

Mulțumirea calmă dispăru încet și fu înlocuită de gânduri.

Multe gânduri.

Se întoarse încet către magazie și rămase câteva secunde privind carnea atârnată.

Tot ce se afla acolo venea din portal.

Din cealaltă lume.

Dintr-un loc despre care nimeni din sat nu știa nimic.

Și nici nu trebuia să afle.

Adrian simți un fior rece pe șira spinării.

Dacă cineva ar fi descoperit adevărul...

Dacă cineva ar fi văzut portalul...

Totul s-ar fi terminat.

Casa.

Curtea.

Liniștea.

Poate chiar libertatea lui.

Închise ușa magaziei și trase zăvorul.

Apoi se întoarse în casă.

Pe masă mai rămăsese puțină ciorbă. Își mai turnă un bol și începu să mănânce încet, gânditor.

În timp ce mesteca, deschise din nou fereastra de status.

Nivel 2.

Experiența crescuse din nou după masă.

Foarte puțin.

Dar crescuse.

Adrian expiră încet.

Cu cât înțelegea mai mult sistemul, cu atât devenea mai clar că regulile acelei lumi erau reale.

Omorai.

Mâncai.

Creșteai.

Simplu.

Aproape prea simplu.

Își ridică privirea spre fereastra bucătăriei.

Afară începea deja să se lase după-amiaza.

Dacă voia să continue să crească, trebuia să intre din nou în portal.

Dar de data asta avea alt obiectiv.

Nu mai voia doar slime sau iepuri.

Voia să devină suficient de puternic încât să nu mai fugă.

Să nu mai fie rănit.

Să nu mai simtă frica aceea pe care o avusese când mistrețul îl atacase.

Se ridică de la masă și ieși din nou în curte.

Purceii guițau încet din grajd, iar fumul din afumătoare continua să urce leneș spre cer.

📖 Capitole noi sunt adăugate zilnic.

Povestea lui Adrian și misterul portalurilor continuă cu fiecare nou capitol, pe măsură ce noi lumi, creaturi și secrete ies la lumină.

🎥 Ți-a plăcut capitolul?

Spune-ne părerea ta pe TikTok:

@strabuniicodulportilor

Ai idei pentru creaturi, portaluri, arme sau capitole viitoare?

Lasă un comentariu pe TikTok.

Poate ideea ta va deveni parte din poveste.

☕ Dacă dorești să susții proiectul și dezvoltarea universului „Străbunii: Codul Portalurilor”, poți contribui cu o cafea aici:

Fiecare susținere deschide un nou portal.